Termeni și condiții

Returul produselor se acceptă conform termenilor și condițiilor menționați mai jos și sunt în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Produsele care fac obiectul comenzilor încheiate online, pot fi returnate, fără invocarea vreunui motiv într-un termen de 30 zile de la data primirii acestora; înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) și art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 30 zile calendaristice începând de la ziua în care intră în posesia fizică a produsului. În cazul persoanelor juridice (acestea nu au calitate de consumator) ne rezervăm dreptul de a accepta sau nu returul produselor.

Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator. Îți recomandăm păstrarea ambalajului original pentru protejarea integrității produselor. Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat.

Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționarii acestora, conform art. 14, alin. 3 din OUG 34/2014.

Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maxim 14 zile calendaristice de la data informării iuba.ro de către Consumator asupra deciziei sale de retragere din contract și acceptarea returului.

iuba.ro va putea amâna rambursarea contravalorii produsului până la primirea produsului vândut sau până la primirea unei dovezi conform căreia acesta a fost expediat.

Suma de bani aferentă produselor returnate se va restitui ulterior verificării produselor după stabilirea de comun acord a modalității de restituire sau conform procedurilor legale.

Pentru a returna produse te rugăm să urmezi pașii de mai jos:

1. Completează formularul de mai jos, specifică numărul comenzii și așteptă să te contactăm.

2. Dacă ai primit confirmarea că îndeplinești condițiile de retur, te rugăm să trimiți produsele prin intermediul unei firme de curierat, fără ramburs, la adresa indicată de colegii noștri în răspuns.

3. Notează pe scrisoarea de transport (AWB) numărul cererii de retur iar apoi trimite-ne numărul de AWB și firma de curierat cu care ai trimis produsele, la adresa de email contact@iuba.ro.

4. După ce produsele au ajuns la noi și au fost verificate vei fi contactat/a privind desfășurarea și finalizarea acestei proceduri.

Formular de contact